" Intr-o zi, vezi o fata, o gasesti frumoasa, te aprinzi, o urmaresti, ii vorbesti cautand sa o convingi si fata...cade. Apoi, dupa ce ti-ai facut gustul, o uiti, crezand ca totul s-a sfarsit. Zece sau douazeci de ani mai tarziu, un spectru jalnic iti apare in drum. Frunzaresti in graba cenusa iubirilor defuncte si vezi ca spectrul e cel al fetei pe care o credeai uitata. Si atunci voci in departare iti tulbura somnul cel mai adanc. Auzi hohote de plans si imprecautiuni iesind din fiecare
mormant solitar si iti spui: am fost un blestemat!"

*Nostradamus* M. Zevaco

Dedicatie

Privesc la soarele ce-apune
Ma-ntreb e oare o minune
La cetele de nori
La stele si la flori
Sunt o minune

Privesc la chipul tau acum
Si atat de mult as vrea sa iti spun
Alaturi de acesti nori de stele si de flori
Esti o minune

Si chiar de-ar fii sa fie
Mai mult de-o vesnicie in care tu sa fii departe
Si cand vei fii aproape
Si cand vei fii departe
Vei fii mereu a mea minune

Se-ntampla sa nu stiu sa iti vorbesc
Cuvintele adesea te lovesc
Si chiar de-ar fii asa
Asculta inima ce are a spune
As vrea la pieptu-mi sa te strang
As vrea secunda-n ceas sa o schimb
Si as vrea ca nici o clipa
Sa nu fie risipita fara tine



Merci Ovi!

Poezie

Cand ziua e noapte si noaptea e zi,
Cand nu e nici astazi,nici maine,
Cand ceasul intors s-a oprit,s-a topit,
Cand umbra ta fuge de tine,


Cand uiti a vorbi si urli incet,
Apoi tot mai groaznic,mai tare...
Cand mantia spaimei te-nfasura trist,
Sa mistuie tot ce traind ai iubit,


Vrei doar o mana intinsa sa vezi,
Ar fi pentru tine-acceptare
A ceea ce esti,n-ai fost,dar vei fi...
Dar n-o vezi si haul se-ntinde mai tare.


Regrete tarzii, risipite rasar
"Pe ce-am vandut vesnicia?
Doamne,mai da-mi azi o sansa in dar
Sa pot sa-ntalnesc bucuria..."


Si un gand razlet te-nfioara tiptil:
"Am viata!..."Da,viata-i un dar
Traieste-o cum stii mai frumos,tu,copile
Si pleaca-ti genunchiul,doar unul macar,purtand in piept multumire."

Creatia nu imi apartine dar mi se pare deosebita. Din nou draga mea sora.;)

Multumire

E tarziu si ar trebui sa dorm. Maine (a se citi azi) o sa lucrez 20 de ore dar am o sete nebuna de a scrie. Nu am mai scris de mult. Mi-era dor! Si e poate pentru prima data cand sentimentul nu porneste dintr-o frustrare sau din dragoste. O sa fiu exceptia de la regula si imi place la nebunie.(Se spune ca Arta porneste fie dintr-o frustrare fie din prea multa dragoste...neimpartasita).
Simt ca am atatea sa spun, ca asa multe lucruri s-au intamplat si nu am reusit sa revin asupra lor. Un lucru e cert. Mi-e bine! Sunt multumita, m-am impacat cu mine si pot sa strig ca sunt mandra de mine. Poate privind dintr-un anumit unghi nu am realizat mare lucru insa e minunat ca eu si cu mine sa fim cele mai bune prietene sau mai bine zis sa fim una. Si asta am reusit de una singura, fara un prieten sau iubit. Mi-am demonstrat ca se poate. Si cred in continuare ca acest sentiment nu trebuie sa se nasca din aprecierea sau vorbele goale ale unui partener. Da, e bine sa simti ca esti apreciat dar aprecierea celorlalti ar ideal sa vina dupa a ta. Sa fii tu multumit si impacat cu ceea ce esti, apoi pot fi si ceilalti.

Am obiceiul sa studiez oamenii. Nu ii judec, doar imi place sa ii studiez. Mi-a ramas in minte Lucian. In prima faza voia sa agate o fata in cafenea. Apoi a venit insotit de o fata pe a carei fata se putea citi faptul ca a iesit (din nou) cu el pentru a se convinge ca nu e el "printul" pe care il cauta. Apoi din nou a venit, cu o alta fata, din a carei atitudine reiesea faptul ca el e cel caruia i se destainuie si in a carui ochi se oglindeste si se simte frumoasa si dorita, lucru ce ii da incredere totala pentru mai tarziu cand va iesi cu fetele la "vanatoare". Incercam sa ma gandesc daca totusi Lucian vrea o iubita sau vrea doar prietene. Dar tind sa cred ca nu cauta neaparat dragoste si e indecis. Poate ii este frica?! Hmmm... O sa il intreb. :D
MMda... e si asta o distractie la un moment dat...sa te amuzi cand surprinzi un gest necontrolat sau (crezi ca) citesi un gand. Am un talent deosebit pentru asta.

Va urma...
Mi-au mai ramas 4 ore in care sa dorm, si sa ma odihnesc!?

Papadii pentru mine

         Textul a fost scis pentru mine de sora mea dupa prima si ultima discutie sincera si deschisa pe care am avut-o.

"Galbene,albastre,rosii...Aniei ii placeau toate florile.
E sora mea mai mica.
Vara ii faceam moristi din urzici moarte.Ii placeau.O incantau insa papadiile trecute din floare.Tragea aer in piept si sufla apoi tare,tare...ca orice copil.Le admira zborul"si eu vreau".Vroia sa zboare!
Nu mergea inca la scoala pe atunci.
O iubeam.Dintre toti era cea mai mica.Rasfatata tuturor.
Umblam desculte pe pajiste...noi si mieii.
-Ania,intinde mainile asa!
Ea ma asculta.Intindea manutele mici.Ne roteam pana ameteam si cadeam intre flori.Izbucneam in hohote de ras.Da,era vara.Si asa a fost,Ania.
Mama a trebuit sa plece intr-o seara.Tata a mers cu ea"o sa se faca bine",mi-a zis"ai grija de copii".
Pentru tine,a ramas acolo pe veci.Pentru mine,s-a intors.S-a intors intotdeauna.Este si acum,in felul ei.Pentru tine nu a fost niciodata.Eu nu stiam atunci,am inteles cand era prea tarziu am plans toata ziua.Apoi am scris...asta!
Te-a iubit si in felul ei neinteles te iubeste si azi.
Odata-erai mititica-te tinea in brate.Erati in gradina si-ti spunea:"Ce m-as face eu fara tine?As muri".Si iar"Ce m-as face eu fara tine?"i-ai raspuns spre hazul tuturor"Ai mura!"Radeam de cate ori ne aminteam,radem si azi cu glas trist.
Nu am fost intotdeauna acolo pentru tine,eram si eu tot copil.
Intinde mainile,Ania,sa ne dam drumul,sa ne rotim,sa cadem iar intre flori si verdeata-amara verdeata-,sa ne prapadim de ras.
Intinde mainile,Ania,daca tu vei cadea,voi cadea si eu...dar tu vei fi deasupra."

Sunt confuza...

     Incerc sa imi gasesc cuvintele pentru a scrie ce simt si nu reusesc. Cuvintele parca s-au risipit iar tot ce a ramas e un gust amar. Nici macar cu mine nu mai pot vorbi. M-am mintit atat de mult incat nici eu nu mai stiu ce simt. Refuzam sa cred ca sunt asemenea celorlalti desi repetam cu hotarare "din acelasi aluat suntem toti". Mi-am trantit o usa in fata! Imi analizez singura fiecare reactie, fiecare gand de parca eu si Ania am fi doua personaje diferite si nu sunt convinsa ca asta e rau. Vreau sa ma schimb mereu si niciodata nu sunt multumita de mine. Sunt prea orgolioasa sa recunosc. Mi s-a intiparit undeva in subconstient ca trebuie sa fiu sobra, sa impun respect, sa par intangibila...si am reusit in pretul e cam mare. nu mai stiu cine sunt si sunt mereu in cautarea mea. Caut raspunsuri si confirmari. Cred foarte mult ca totul e in noi, si bun si rau, numai ca fiecare trebuie sa definim ce inseamna in conceptia noastra acesti doi termeni. Consider ca nu e mare diferenta doar ca suntem influentati de ceea ce ni s-a spus de cand eram copii ('nu e voie/frumos/bine sa desenezi pe manuta'si multe altele) care nu fac decat sa spulbere visul de a deveni artisti, mecanici, regi sau regine. Sincer eu asta imi doream sa devin -regina- cand eram mica, iar cand am aflat ca nu se poate la noi in tara am vrut sa devin vanzatoare...bineinteles ca nici asta nu s-a putut pentru ca asteptarile parintilor erau altele iar eu am ramas pe ganduri, dezorientata si trista ca nimic din ce imi doresc eu nu se poate. Apoi am descoperit ca viata mea nu e ca a celorlalti copii, ca eu sunt cea care trebuie sa se maturizeze mai repede, ca dintre toti viata m-a ales pe mine sa "cresc mare" si chiar nu voiam. Voiam sa fiu copil,sa am prieteni, sa nu plang, sa nu imi doresc sa fiu copilul altcuiva, sa nu imi doresc sa mor la o varsta la care credeam ca asta ar fi scaparea dintr-o viata pe care o vedem din ce in ce mai grea. Am incercat chiar sa ma sinucid tinandu-mi o perna pe fata timp de cateva secunde...apoi mi-am spus ca Dumnezeu ii chinuie pe cei pe care ii iubeste si am crezut in asta pana cand am inceput sa ma intreb daca exista Dumnezeu, pana cand am crescut si am crezut ca sunt singura, nimeni nu ma vrea si nimeni nu ma iubeste. Am cautat afectiune in alta parte dar acum nu pot decat sa ma bucur ca m-am oprit la timp, ca am inteles ca prin cea ce se intampla nimeni nu razbuna pe mine pentru faptul ca exist.