Sunt departe dar ma intorc mereu la tine, ma intorc moment, in fiecare zi, in fiecare clipa. De fapt, simt ca nu am plecat niciodata iar tu, ai inteles si te-ai apropiat din ce in ce mai tare. Mi-ai fost alaturi tot timpul, m-ai purtat in brate fara sa obosesti.
Ti-am incredintat sufletul cand corpul meu a plecat in aventuri cu final nebanuit iar tu l-ai ingrijit, l-ai pansat, l-ai imbracat in dragoste de fiecare data cand eu l-am ranit. M-ai imbratisat in fiecare noapte, m-ai protejat, m-ai linistit, ai vegheat asupra mea asteptand rabdator sa ma intorc. Tu stii ca o sa ma intorc. Ma simti acolo insa iti dorest prezenta mea fizica la fel de mult cum eu imi doresc sa te am din nou in brate, sa te privesc in ochi, arzand de nerabdare sa gasesc momentul potrivit pentru soapte dulci, cuvinte pe care cu greu le mai pot stapani, gesturi tandre.
Dar tu stii deja toate astea iar cuvintele ar spulbera farmecul ce ne invaluie. Sentimentele sunt mai presus de cuvinte.
Acum, imi doresc sa vin acasa, imi doresc sa ies din jocul asta pe care l-am complicat cat de mult s-a putut. Ma intreb uneori daca m-ai fi lasat sa plec daca as fi daramat zidurile din jurul tau si ti-as fi spus lucruri pe care nu erai pregatit sa le auzi. Ne-am jucat amandoi impecabil rolul ignorantei intr-un apus de vara insorira. Ne-am sfasiat sufletele cu un zambet amar si am pretins ca asta ne dorim. Eu am ramas acolo iar tu ai venit cu mine si in toata agitatia nu ne dorim decat sa ne reunim, sa ne tinem de mana si sa plutim in sfera noastra aurie. Se intampla rar sa iti gasesti jumatatea, linistea, intelegerea, casa...si totusi noi ne-am ingaduit sa plecam. Cum sa imi gasesc acum calea sa ma intorc? Nu vreau sa te pierd, nici sa te tin in loc, nici sa abuzez de intelegerea si rabdarea ta.
M-am ratacit dar voi fi mereu a ta.
