Desi e vara...am inchis toate usile, mi-am pus ochelari de soare sa nu iasa lumina, sa nu intre praful.
Mai pandesc pe la ferestre uneori...dar e tot vant si rece. O clipa mi s-a parut ca e liniste, ca a rasarit soarele si am facut un pas in afara lumii mele dar soarele rasarise doar in dreptul unei ferestre.
O umbra cenusie le acoperea pe celelalte si soarele nu reusea sa o strapunga.
Am pornit ventilatorul dar a ramas intepenit in panza de paianjen si praf... Am deschis odaia din fata dar si acolo se lasase praful dar parca, totusi, se simtea un miros de speranta. Langa ferestrele prafuite, florile aproape s-au ofilit. In lumina tomnatica de aici se mai simtea putin caldura verii apuse...era putin mai bine doar ca...nu locuiesc in odaia din fata si am fost atat de ocupata incat pentru un timp am si uitat ca mai exista.
Parca m-am mai incalzit putin...o sa-mi pun si o patura sa ma umplu de caldura pentru cand voi pleca iar. E liniste acum, timpul sta in loc iar eu...eu as vrea sa adorm dar mi-e frica sa nu-mi fie furata eternitatea.
Privesc spre geam dar nu reusesc sa vad afara. Apoi, observ ca pe scrinul din coltul stang al odaii nu s-a asezat praful, inca sclipeste, dar nu ma incumet sa ma apropii. Stiu ce adevaruri incontestabile tin acolo si nu simt sa-mi reamintesc acum. Mi-e frica sa nu pornesc o furtuna si in locul asta si sa ma pierd de tot. Nu e nimeni sa ma prinda...
Gandurile s-au mai potolit, s-au incadrat in atmosfera statica a odaii. Lacrimile s-au uscat. Se instaleaza linistea...o liniste apasatoare. In gat, au urcat cuvinte nerostite in asteptarea unui tipat de eliberare. Ieri, le simteam parca, mai usoare, azi, au un accent plumburiu.
Se insereaza...o toropeala dulce ma invaluie. Ma lupt sa-i rezist...privesc in gol si stiu ca ma va rapune... Ma supun, ma infasoara in caldura si liniste, e dulce-amaruie, transparenta, odihnitoare si cu miros familiar, de bunatate.
